Translate

duminică, 12 aprilie 2015

Cum le-am ars-o americanilor...

Scuzati expresia...
Zilele trecute vine pustiul val-vartej si ma pune sa deschid Youtube-ul, sa-mi arate el un super-clip.
"Despre ce?" intreb eu supicioasa, ca de obicei imi arata numai balarii, melodii de doi bani cantate de papagali de pe la noi...
"Despre cum ne-au bombardat americanii..." raspunde el surescitat.
Mai sa fie! Chiar asa era. Am descoperit un clip de animatie pus de un tip de nu-mi dau seama ce nationalitate, totusi pare american dupa nume, despre mareata zi de 1 August 1943, cand bombardierele americane au vrut sa distruga rafinariile din Ploiesti pentru a taia aprovizionarea cu combustibil a armatei germane. Clipuletul  se numeste "Day of Valor (Ploesti Raid)" si povesteste despre tzeapa pe care si-au luat-o americanii in operatiunea "Tidal Wave". Ei da, astia stiu sa dea nume pompoase operatiunilor chiar daca sunt batuti mar.

In timp ce urmaream clipul, pustiul topaia in spatele meu si striga ca sunt bombardiere de-alea numite "fortarete zburatoare" si ca stie el ca antiaeriana din Ploiesti era una dintre cele mai bune din lume. Mda, i-am povestit si eu cate ceva, imi pare bine ca a tinut minte si ca se simte oarecum mandru.

Mai pe seara ii povestea la randul lui vecinului de aceeasi varsta, in casti, in timp ce jucau ceva pe calculator... " Care Hitler ma, ala cu mustacioara?" striga vecinul de se auzea pe tot holul.
Ok, e bine daca pustii reusesc sa retina cate ceva. Istoria este din ce in ce mai indepartata chiar si pentru parintii si bunicii nostri, in curand se va stinge de tot generatia care a trait in acele vremuri. De-aia se si repeta: pentru ca aceia care au invatat ceva din greseli se duc in cele din urma.

Dar sa revin la clip. Clipul e realizat foarte dramatic si ii deplange pe eroii americani doborati in operatiune. Mdeh, naiba i-a pus sa se lege de petrolul din Ploiesti! Il pazeau toti ca pe ochii din cap. Asigura o treime din necesarul armatei germane.
Armada americanilor numara 177 de B-24 Liberator bucsite cu armament. Urmariti clipul si veti vedea ca bateriile antiaeriene ale romanilor erau camuflate in trenuri marfare. Au fost doborate 53 de avioane, au fost ucisi 440 de soldati americani si 220 luati prizonieri. Pentru documentare exista cartea "Fortareata Ploiesti" de Jay A.Stout.

La initiativa generalului Gerstenberg, Ploiestiul a devenit unul dintre cele mai bine pazite orase ale Europei. Patruzeci de baterii de 88 mm intercalate cu cele mici, de 20 mm, au fost raspandite in jurul orasului. Dintre acestea, 21 erau romanesti, restul germane. La acestea se adauga apararea asigurata de aviatia de vanatoare romaneasca  si circa 25000 de oameni concentrati in zona.
Dar stiti ce i-a facut pe americani s-o dea in bara atat de original? Chiar serviciile lor de informatii care i-au asigurat ca apararea Ploiestiului era slaba, iar soldatii romani erau satui de razboi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.