Translate

miercuri, 13 noiembrie 2013

Reclama, sufletul…turismului



Eu sunt turistul de coşmar! Imi lipseşte spiritul aventurier cu desãvârşire, urãsc situaţiile neprevãzute şi prefer sã îmi planific atent acţiunile. Dar îi admir foarte tare pe cei care îşi aruncã bocceluţa pe un umãr şi pornesc în necunoscut, cu entuziasm, pe principiul “Dumnezeu cu mila!”. Când îi vãd prin oraş pe turiştii aceia strãini, cu ditamai rucsacul în spinare, între douã trenuri, de zici cã sunt oameni ai strãzii, mi se face pielea de gãinã. Si totuşi aceia se bucurã din plin de cãlãtoria lor, sunt din alt soi. Oricum, eu trebuie sã ştiu exact cum voi ajunge într-un loc, dacã voi avea civilizaţie pe-acolo, tot confortul, variante de întoarcere, altfel nu mã urnesc de-acasã nici pe bani!
Noroc cu internetul, mama tuturor disperaţilor ca mine. Ai îndoieli, tastezi pe net şi gaseşti orice informaţie cã, în ultimii ani, toţi operatorii economici s-au prins cum stã treaba cu vizibilitatea online, aşa cã folosesc site-uri de prezentare. Imaginile fac cât o mie de cuvinte, nu? Pe de altã parte îmi doresc sã ajung în diverse locuri mai mult sau mai puţin sãlbatice, motiv pentru care în creierul meu se dã o luptã acerbã între cele douã extreme ale personalitãţii mele. Aşa mi s-a întâmplat când am descoperit staţiunea Straja şi Vila Alpin. Vai de mine, ce loc minunat în mijlocul naturii! Si reversul…Vai de mine, ce departe e de Ploieşti! Stai cã existã o soluţie, “dãm” fuguţa pe site-ul Vilei Alpin, facem un tur virtual şi ne lãmurim imediat ce şi cum…

Prima paginã a site-ului îmi calmeazã parţial angoasele…Dau cu ochii de fotografia cu exteriorul vilei şi rãsuflu uşuratã, îmi place arhitectura de tip montan, citesc din prima facilitãţile şi îmi dau seama cã am acces la tot ceea ce îmi doresc: apã caldã, restaurant propriu şi internet wireless.
Apoi urmeazã marea durere…accesul la vilã. Eu sunt omul CFR-ului, n-am auto personal, dacã vrei sã mã trimiţi undeva, îmi spui în primul rând ce staţie de tren e pe-acolo. Buuun, am înţeles cã staţiunea Straja este undeva, în jud.Hunedoara şi trebuie sã ajungi în primul rând în municipiul Lupeni. E garã în Lupeni? Bãnuiesc cã este, dar nu aflu asta de pe site. Dacã nu e garã, ce alte posibilitãţi am sã ajung, pornind din cele mai apropiate oraşe? Site-ului se adreseazã exclusiv celor cu maşinã şi asta sunã puţin a discriminare. Oferã informaţii selectiv. Cei cu maşinã gãsesc uşor drumul, cei fãrã maşinã sunt cei care trebuie convinşi cã accesul e posibil, chiar dacã staţiunea e mai izolatã. Mi-ar plãcea sã vãd pe site o hartã administrativã, cu drumuri, cãi ferate, staţii, localitãţi, ceva relief ca sã mã orientez… Existã una, dar este a ţãrii, la o scarã foarte micã, mã intereseazã mai mult una a zonei. 
Distracţia e bine “susţinutã”, se pot organiza la cerere activitãţi outdoor palpitante, rafting, tirolianã, escaladã, paint ball, speo…Foarte frumos, dar cât costã distracţia asta la cerere? Frunzãresc site-ul dar nu mã lamuresc foarte tare. In cele din urmã citesc mai jos programul turistic pentru grupurile (minim 15 persoane!) amatoare de sistemul “tabãrã” şi aflu cã e vorba despre 60 euro/zi cheltuieli de transport+intrare la obiective turistice, dacã pricep eu bine. Articolul se terminã în coadã de peşte, ca şi cum autorul s-ar fi plictisit brusc sã mai scrie. Nu-mi place, aş vrea ca taxele şi tarifele sã-mi fie prezentate foarte clar, într-un tabel de preferinţã, pe categorii, pentru diferite activitãţi. De altfel, din secţiunea Cazare se poate ajunge pe un site aparţinând Taberei de aventurã “Viaţa” din Lupeni, dar nu am înţeles dacã existã o colaborare între Vila Alpin şi aceastã organizaţie. Existã o mulţime de parteneri listaţi în rubrica dedicatã, dar nu este explicat în ce constã acest parteneriat.
Am apreciat imaginile din turul virtual, sunt elocvente, ai senzaţia cã te teleportezi direct în interiorul vilei. Dar opiniile vizitatorilor sunt pitite la coada paginii, deşi sunt extrem de favorabile. Cred cã, dacã ai un asemenea feed-back de la turişti, trebuie sã te mândreşti şi cartea de oaspeţi meritã un buton special lângã celelalte secţiuni ale site-ului.

 Bineînţeles cã zabovesc asupra fotografiilor cu interiorul camerelor destinate cazãrii turiştilor. Sunt foarte luminoase, surprinzãtor de spaţioase, amenajate în culori pastelate, cu mobilã de calitate şi dotate cu bãi cochete. Aş sugera însã ca , atunci când se fac fotografiile de prezentare, sã se personalizeze puţin spaţiul, sã fie “încãlzit” cu o vazã cu flori, o decoraţiune, un covoraş, altminteri prea aratã ca nişte camere reci de hotel. Dacã m-ar interesa sã merg pentru schi la Straja, în mod sigur m-ar atrage o atmosferã mai caldã, în contrast cu gerul de afarã.
De asemenea, pentru sala de conferinţe sau restaurant mi-ar fi plãcut sã vãd exact descrise dotãrile. Poate cã cei care au realizat site-ul au vrut sã fie concişi, dar vã asigur cã oamenilor le plac amãnuntele. Imi dau seama cã sunt încãperi potrivite destinaţiei ales, dar şi partea tehnicã intereseazã, mai ales în organizarea unor întruniri, seminarii. Astfel de amãnunte te fac sã pui mâna pe telefon şi sã faci o rezervare pentru un sejur la Straja .
In final aş “ataca” factorul uman, echipa care munceşte pentru ca Vila Alpin sã fie un loc funcţional, bine pus la punct, echipã care nu se vede nicãieri… N-am gãsit nici o pozã cu salariaţii vilei. Mie îmi place sã vãd bucãtarul în plinã acţiune, cã ciorbiţa dreasã cu smântânã am ochit-o într-o fotografie, de era sã leşin de poftã, cu capul pe tastaturã.  In parantezã fie zis, vã recomand sã vizitaţi secţiunea Restaurant dacã vã e foame. Veţi descoperi câteva feluri de mâncare tradiţionale absolut apetisante. Fotografiile cu oamenii locului îl înveselesc pe privitor, ştii cã vei fi primit cu braţele deschise de gazde pricepute, ai senzaţia cã le cunoşti chiar dacã ajungi acolo pentru prima datã în viaţa ta. Iar relaţiile interumane fac totul. La vilã se organizeazã şi evenimente festive, n-ar fi fost rãu sã fie puse pe site exemple de menu-uri.
Mi-a plãcut ideea de blog pe site, aici pot fi introduse informaţiile cu adevãrat senzaţionale, cele care nu pot fi trecute într-o prezentare oficialã, mai seacã. Dar, dacã se intenţioneazã o mai bunã interacţiune cu publicul, este nevoie ca cineva sã se ocupe serios de acest blog şi sã-l facã atractiv. Zona musteşte de energie şi istorie, mãrturie stau relicvele dacice sau tranşeele primului rãzboi mondial. Sã spun drept, chiar şi numai din cauza articolului cu centrul energetic de la Vârful Straja m-aş urni de acasã, în ciuda comoditãţii mele. Imi imaginez ce înseamnã pentru copii sau pentru tinerii sportivi sã-i duci, sã-şi încarce efectiv bateriile într-un cantonament la Straja, sã respire aer curat, sã-şi cureţe plãmânii de toate noxele oraşului.
Am ieşit din turul virtual al Vilei Alpin cu sentimentul cã vreau neapãrat sã fac o vizitã pe acele meleaguri. Imaginile spun multe, dar au nevoie sã fie susţinute de cuvinte…de multe cuvinte. Aş zice cã, depunând un minim de efort, site-ul ar putea arãta la fel de atrãgãtor ca şi peisajul din care face parte staţiunea Straja. Poate oamenii de acolo sunt modeşti dar, într-o afacere, modestia te duce de râpã, trebuie sã ieşi în faţã cu tot ce poţi demonstra cã ai, iar cei de la Vila Alpin par sã aiba extrem de multe atuuri.

Acest articol participa la SuperBlog 2013







4 comentarii:

  1. Mai, ce sa zic, camera arata foarte bine dar eu sper ca au si DULAP :)
    Dincolo de asta zona e grozava insa personal m-as plictisi acolo. As merge insa vara sa scriu in liniste, macar 3 zile.

    RăspundețiȘtergere
  2. Straja e o statiune foarte mica, insa sincer valea jiului o fi frumoasa pt unii, eu am fost acolo in Lupeni si sincer am vazut o imagine deplorabila...multa saracie..oras minier in paragina!

    RăspundețiȘtergere
  3. Valea Jiului e intr-adevar spectaculoasa cu defileul sau impresionant si peisaje ametitoare.
    Oriunde in jur merita mers.
    Despre partea cu parcursul traseului te inteleg perfect, nici eu nu am auto personala si sunt dependenta CFR in atare situatii. Insa pentru cateva zile la liniste si aer curat imi salt rucsacul in spinare, ca merita!
    Sa ai o zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Am trecut acum cativa ani si nu m-a impresionat valea.Reclamele de multe ori sunt exagerate,aici e o exceptie.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.