Translate

marți, 30 aprilie 2013

Meloman pentru o zi

SoriN ne provoaca la "muzici" alese, fa-i o vizita si inscrie-te daca ai un feeling. Mai ales in zilele de marti!

Eiii, pana si baietii de la Modern Talking au trecut intr-o noua era si si-au "tunat" vechile hit-uri. Desi au mai imbatranit putin, tot simpatici sunt! Intre timp au imbatranit si mai tare ca e un clip din 2003...

luni, 29 aprilie 2013

Serpãria



Pentru cuvântul de mai sus îi acord credit unei cunoştinţe de-a mea. Dar, ca toate cuvinţelele ce par ciudate la început, a reuşit sã mã cucereascã datoritã modului în care se potriveşte celor mai diferite situaţii. “Stii cum aratã o şerpãrie?” mi-a explicat prietenul meu, vãzând cã îl iau peste picior pentru cã aplicã aceastã etichetã oricãrei situaţii încâlcite. “Este un ghem de şerpi, nu ştii care e capul unuia şi care e coada celuilalt. Tragi de o coada şi vezi mişcându-se capul din cealaltã parte a ghemului. Aparent nu au nici o legãturã dar, de fapt, este acelaşi şarpe.” Si a râs. Am râs şi eu. Dar, în realitate, are perfectã dreptate. Trãim într-o societate in care lanţul slãbiciunilor s-a transformat într-o plasã a slãbiciunilor. Unii nu mişcã un deget fãrã sã cunoascã persoana potrivitã din locul potrivit. Sã te fereascã Sfântul sã ceri cuiva un serviciu fãrã ca acela sã-ţi fie dator. Eşti legat pe viaţã! Cã dacã nu-i întorci favorul, indiferent ce enormitate îţi cere la schimb, te-ai ars! Si uite-aşa se naşte şerpãria, o stare de fapt în care nu existã pura coincidenţã, ci numai legãturi neaşteptate, perfect logice dacã reuşeşti sã descoperi firul cãlãuzitor. Si culmea este cã şerpãria a devenit mai mare ca înainte…ştiţi voi înainte de ce! Ghemul de şerpi pe care îl vroiam cu toţii desfãcut şi limpezit, este mai strâns ca niciodatã. Cruntã dezamãgire. Ne-am luat-o în barbã. Din nou. Dovadã cã nu învãţãm nimic din propriile greşeli.
Daca vrei sa te lamuresti unde sunt "capetele" si "cozile" (chiar si alea de topor), e recomandat sa urmaresti stirile . Eu va recomand sa prindeti stirea zilei , s-ar putea sa fie ceva cu adevarat important pentru voi.

Din perlele copilului



“Mami, vreau sã…”
“NU!”
“Mami, pot sã….?”
“NU!”
“Mami, dã-mi…”
“NU!”
Pauzã de gândire…
“Pãrinţii sunt experţi în a spune NU!”

Suntem la masã. Plimbã mâncarea prin gurã. Oricât i-ar fi de foame, întâi plimbã mâncarea prin gurã, analizând fiecare îmbucãturã. Simt ca îmi pierd rãbdarea. Il vãd cum se opreşte din “analizat” şi se încruntã la mine.
“Am gãsit un zgârci! Ti-am zis sa nu-mi mai pui zgârciuri…  Altãdatã sã-mi dai ceva comestibil de mâncare.” 
 NOTA: Reprosul de mai sus a fost destul de singular, de obicei ii place ce gatesc, uneori chiar ma lauda, desi nu sunt cine stie ce priceputa bucatareasa. Dar stiti cum se zice, ca mancarea facuta de mama este cea mai buna! Bineinteles ca acelasi lucru il afirm si eu despre mama mea, iar ea, la randul ei, declara asemenea despre bunica. Da, bunica mea este etalonul absolut in treaba asta!

Recunosc ca uneori exagerez cu grija si zic "nu" fara sa judec prea mult, dar mai rau ar fi sa nu-ti pese, cum am mai vazut. Daca tineti la siguranta si sanatatea celui mic, folositi scaune auto cu isofix, precum si produse pentru bebelusi speciale.  

duminică, 28 aprilie 2013

Si au venit si Floriile....

Le doresc tuturor ce poarta un nume de floare sa aiba o zi minunata, veselie in familie si lumina in suflet! Pentru ca urmeaza sarbatorile pascale si ne trebuie o mica "incalzire". Incalzirea o avem afara din belsug, pe la noi este chiar exagerata, ieri cred ca batea lejer spre 30 de grade. N-am apucat sa trecem prin sacouri, dresuri si pantofi si ne adaptam mai greu...Copilului meu i se pare normal,  generatia lui nu cunoaste adevarata primavara.
Dar astazi ne distram. Va dedic doua melodii frumoase, cantate de latini, adica la sentiment. Nu stiu daca va plac, dar fiind si ziua mea, mi-am permis sa le aleg pe gustul meu.
Prima este Shakira, cu unul dintre cele mai frumoase cantece ale sale, "vorbit" in spaniola (cele in engleza nu prea imi plac!) si care pastreaza spiritul sud-american, iar al doilea este Mark Anthony cu o melodie ce te unge pe suflet (asa ar trebui sa isi cante totii barbatii iubirea), te topeste nu alta.
Ambele melodii sunt din concerte pentru ca asa vezi cat de bune sunt vocile artistilor. Daca live suna la fel ca in clip, sunt cu adevarat talentati.
Sa va bucurati de muzica!






sâmbătă, 27 aprilie 2013

Hapy Weekend



O drãguţã de colegã, „nostalgicã” ca şi mine dupã bancurile comuniste din vremurile tinereţii noastre, a ţinut sã-mi reaminteascã câteva. Erau aşa de bune încât am râs cu aceeaşi poftã ca atunci când le spuneam clandestin. Cine n-a trãit în acea perioadã nu poate sã-şi imagineze cât umor se ascundea în poantele acestea. Dar sper totuşi sã vã amuze.  
Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 17 de pe blogul lui Elly.

România pe drumul construirii Socialismului
România pe drumul construirii Comunismului
România pe drumuri...

Jurnal de weekend pagubos

Am avut o saptamana proasta...
Nu mi s-a intamplat cine stie ce tragedie (Doamne fereste!), dar am avut cateva evenimente suparatoare. Acum doua saptamani ma bucurasem ca cineva imi comandase un set de trei borcane decorate, pe un site pe unde mai pun in vanzare ceea ce fac. Am ambalat cu grija borcanele, ca unul dintre ele era din acela mare de muraturi si le-am dus la posta. Nu expediez decat cu posta ca prin curier este prea scump. De doi ani de cand umblu pe la mesagerie nu mi s-a intamplat sa se piarda ceva sau sa se deterioreze. In cel mult 4 zile coletul ajungea intreg! Stiu ca se povestesc multe intamplari rele despre serviciile Postei Romane, dar eu n-am avut ce sa le reprosez pana acum. In paranteza fie zis, de fiecare data mint putin deoarece nu e voie sa trimiti sticlarie in colete. Pe formularul de expeditie trebuie sa declari altceva, altfel nu-ti primeste pachetul.

vineri, 26 aprilie 2013

Parlez vous bijoux? Episodul 3 – Clasic vs.modern



A sosit momentul sã depãşim faza “bijuterii argint” …Deşi cele de pe Onlinebijoux.ro nu te lasã sã treci aşa uşor peste ele.
Aurul este clasic. Atât de clasic încât cunosc persoane care nici nu concep sã poarte altceva decât bijuterii din aur. Fiind atât de clasic, existã şi persoanele din extrema cealaltã, cele care se simt mai moderne, mai degajate sau mai avangardiste, astfel încât nu poartã aur niciodatã.

Reflexii in oglinda

Particip la Reflexii in oglinda de pe blogul lui SorinN. Daca vreti sa fiti parte a acestei initiative fotografice, intrati la SoriN si inscrieti-va...in fiecare vineri...

Tabloul "Nunta lui Arnolfini" a fost pictat de catre Jan Van Eyck in anul de gratie 1434. Dar cunoscuta pictura ascunde unele mici surprize. Intre cele doua personaje, sot si sotie, pe peretele din spate, exista o oglinda rotunda. Specialistii au marit imaginea si au constatat ca in oglinjoara convexa este zugravita o frumoasa si absolut exacta perspectiva din spatele camerei. Practic poti vizualiza o imagine de 360 de grade a incaperii prin acest interesant truc.

P.S. Ea nu era insarcinata cum s-ar crede. Ba, se pare ca era chiar putin decedata la momentul realizarii tabloului, aceasta fiind de fapt o pictura comemorativa! 

 

joi, 25 aprilie 2013

miercuri, 24 aprilie 2013

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

Bijuterii Art Nouveau de la inceputul secolului XX. Arta in miniatura! De inspiratie organica.

Brosa
 
inel

 
pieptene decorativ

pandantiv
brosa
 
brosa

marți, 23 aprilie 2013

Hoinar prin Oraşul Cãrţilor



De Paşte îmi vin naşii. Prilej de mare bucurie cã ne vedem cam rar. Nu stau în strãinãtate, dar sunt la celãlalt capãt al ţãrii şi ne adunãm mai greu. O fi o mare bucurie revederea, dar şi o mare bataie de cap. Pregãtiri, aranjamente, cumpãrãturi pentru câteva zile! Noroc cã fac oricum curãţenie de Paşte. Intuiţi probabil cã cea mai mare problemã sunt cadourile. Cine a cumpãrat mãcar o datã în viaţa lui cadouri pentru naşi , ştie perfect ce vreau sã zic. De la un an la altul am epuizat toate ideile posibile. Si nu prea îmi vine sã mã repet. Ii cunosc pe oamenii aceştia de o viaţã, ştiu precis ce le place şi totuşi trãiesc de fiecare datã un coşmar în care bântui magazinele din oraş şi ajung acasã cu mâna semi-goalã, dar cu un car de nervi.

Meloman pentru o zi

SoriN ne provoaca la "muzici" alese, fa-i o vizita si inscrie-te daca ai un feeling. Mai ales in zilele de marti!
Bruce Springsteen pe strazile din Philadelphia, intr-un film emotionant cu Tom Hanks in rolul principal.

luni, 22 aprilie 2013

Earth Day



La mulţi ani de Ziua Pãmântului!
Ar trebui sã fie veselie mare astãzi! Cã am mai apucat o zi de 22 aprilie, zic eu. Si aşa ar trebui sã ne bucurãm în fiecare an de aici înainte, dacã vom reuşi sã ajungem acolo. Va fi o victorie pentru specia umanã în general. Pentru ce Dumnezeului avem o zi a Pãmântului, nu ştiu, bãnuiesc cã este o chestie pentru elevi şi optimişti. Educativã. Cã noi ãştia cu simţul realitãţii am aflat de mult timp cã ceasul al doisprezecelea a trecut. Suntem deja în punctul din care nu mai existã întoarcere. Ei bine, tema de anul acesta a Zilei Pãmântului poartã titlul “ Faţa schimbãrilor climatice” şi face referire la transformãrile profunde induse în ultimii ani în peisaj, fenomene meteo, biodiversitate.  

duminică, 21 aprilie 2013

Din perlele copilului

Se uita nehotarat la cele doua stilouri. Intrebare.
"Mami, sa-l iau pe-asta albastru?"
Ma uit si eu plictisita.
"De unde sa stiu EU ce vrei TU?"
Raspuns rapid sunand a repros.
"De ce nu stii? Nu tu m-ai crescut?"


Un mic ajutor



N-am mai scris nimic de ceva timp despre produsele de îngrijire pe care le-am utilizat. M-am luat cu altele… M-am gândit totuşi cã poate vã folosesc unele dintre experienţele avute de mine atunci când vã hotãrâţi sã cumpãraţi ceva. In ultima vreme am fost “setatã” pe Avon şi Yves Rocher. Rãmân totuşi fidelã acestor douã firme deoarece gãsesc multe oferte şi chestii care mi se potrivesc, la preţuri acceptabile. Si din comoditate. Sunt la îndemânã, am reprezentanţi Avon la serviciu , iar la Yves Rocher accesez magazinul online ori de câte ori primesc newsletter de la ei şi îmi convin cadourile. Care sunt substanţiale! Mai cooptez şi din familie şi comandãm împreunã ca sã nu ne usuture prea tare la buzunar.
Iatã produsele:

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Jurnal de weekend

Azi e scurt jurnalul ca ma straduiesc sa pornesc o curatenie in avanpremiera de Paste. Dar mi-e o scarbaaaa! E ca in bancul ala cu un avion desupra oceanului... Stewardesa le face instructajul pasagerilor cum sa se comporte in caz de vreun accident. " ...si in partea dreapta aveti o cutiuta cu o crema anti-rechin..." "Si nu ne mai mananca rechinii?" " Ba da, dar cu o scarbaaaa!!!".
Asa si eu cu curatenia. Pana una alta incerc sa-mi fac curaj sa aranjez sifonierul, am mai scuturat pe ici pe colo, am invartit vreo doua randuri de rufe la masina, urmeaza perdelele. Dar cu o scarbaaaa!
Cine a mai inventat si chestia asta cu curatenia? Noroc ca dupa-amiaza am chermeza, ca e invitat fiu-meu la ziua unui coleg. Sa te tii chiraieli, scutesc masa de seara. Mai iesim din casa...
Am constatat cu stupoare (vorba vine ca am vazut mai demult!) ca mi se termina materialele de baza pentru tehnica servetelului. Jale mare pentru ca nu prea aveam chef sa comand din nou. Din cauza banilor. Dar nici nu pot trai fara asta. Am apucat totusi sa finisez o vaza mai inalta pe care si-o dorea un coleg de serviciu, o farfurie si o sticla cu gura larga. Servetelul din care am facut vaza si farfuria este cu un frumos model geometric de inspiratie populara. Mai am cateva modele, sunt colorate si spectaculoase, dar trebuie decupate cu grija daca vrei sa combini elementele. Efectul insa e deosebit.






Happy Weekend



Pentru cã este weekend şi ar trebui sã ne binedispunem, am hotãrât sã împuşc doi iepuri dintr-o loviturã şi sã înscriu aceastã postare şi la rubrica sãptãmânalã pe care o gãsiţi pe blogul lui Elly. Aşa cã iata încã o poezie de Ion Pribeagu, o mostra din umorul de altãdatã!

Dorinţa lui Dãvidel

Mamiţica-i indispusã
Vocea parcã i se-ngroaşã
Nu ştiu pentru ce, dar tata
A trimis sã vie-o moaşã.

Dãvidel, copil cuminte
Cu mãmica se-ntreţine
Si încearcã s-o alinte.
Ea se simte mult mai bine.

Si-l întreabã: Motan dulce
Ce-ai dori tu bunãoarã
Sã-ţi aducã mama, dragã,
Frãtior sau surioarã?

Dãvidel, zâmbind, rãspunde
Fãrã nici o etichetã:
-Dacã-aş şti cã nu te doare
Aş dori o bicicletã!

 Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 16.

vineri, 19 aprilie 2013

Parlez vous bijoux? Episodul 2 – Sugestii de cadouri



In episodul 1 al prezentãrii pe care vreau sã o fac unui magazin de bijuterii online , v-am arãtat câteva piese cu design italian, bogat ornamentate, ceva mai încãrcate, oarecum pretenţioase în ceea ce priveşte locul, momentul şi ţinuta la care pot fi asortate. Existã însã un numãr însemnat de persoane cu gusturi mai moderne, mai casual şi mai puţin interesate sã aibã aceleaşi bijuterii o viaţã întreagã. Cu alte cuvinte sunt persoane mereu la modã care iubesc schimbarea şi adorã sã experimenteze lucruri noi, fiind interesate sã aibã cât mai multe modele la preţuri rezonabile. Pentru astfel de gusturi existã categoria “Bijuterii fashion” care cuprinde produse de calitate din bronz, altele placate cu argint sau rodiu, dar şi inox destinat bãrbaţilor. 

 Bijuteriile placate cu argint au finisaje foarte frumoase, cu un luciu metalic, mai ales cele inspirate din natura, detaliile sunt atent realizate, iar pietrele utilizate sunt zirconii multifaţetate, quartz şi perluţe albe. 

Navetist pe troleu



Viaţa de navetist nu e uşoarã, dar poate fi palpitantã.
Dimineaţã ies din bloc şi mã îndrept în pas vioi spre staţia de autobuz. Soarele crud mã izbeşte în faţã, iar vânticelul de la ora 7 îmi ridicã fusta în timp ce traversez. Imi ţin fusta cu o mânã si trag în nãri aerul aparent proaspãt al dimineţii. Miroase îmbietor a mare şi a vacanţã. Cred cã aştia de la rafinãrie au mai adãugat ceva în gazele cu care ne îmbâcsesc periodic. O fi vreo nouã politicã, sã ne pãcãleascã simţurile “parfumând” atmosfera! Preţ de douã secunde nu reuşesc sã-mi aduc aminte dacã e joi sau vineri. Apoi gândul mi se abate spre traversarea intersecţiei, o operaţiune riscantã din cauza Poliţiei rutiere care are prostul obicei sã aparã când nu trebuie. Dar nu pot sã pierd troleul. Deşi pleacã din 10 în 10 minute.

miercuri, 17 aprilie 2013

Maurice Lacroix – filiera elveţianã



Mama mea a avut timp de 30 de ani un ceas elveţian adevãrat…mecanic adicã! Aurit, plat şi cu cadranul mare, o frumuseţe pe care am admirat-o mult timp la mâna ei. Dupã ceva ani ceasul a paţit ceva, o micã defecţiune. Am gãsit un ceasornicar, unul dintr-aceia bãtrâni şi pasionaţi de munca lui, care a fãcut rost de piese de schimb şi l-a reparat. L-am purtat la rândul meu vreo 4 ani, în toatã perioada facultãţii...Era deosebit şi mã mândream cu el. Ceea ce vreau sã spun este faptul cã ceasul acesta avea nouã vieţi, era indestructibil şi nu se putea demoda. Din cauza mecanismului. Un ceas mecanic elveţian este sinonim cu trãinicia. Dar şi cu un preţ piperat. Cred şi eu! Sunt din ce în ce mai rare, inaccesibile unei largi pãturi sociale şi devin exclusiviste.

marți, 16 aprilie 2013

Clubul handmade

Daca vreti sa va clatiti ochii cu niste creatii minunate, ale unor artizani talentati, puteti accesa grupul de pe facebook numit Expo-shop handmade aici . A fost o initiativa a lui KaBea, de felul ei sapunareasa, dar si "fabricant" de cosmetice naturale, sa reuneasca oamenii pasionati intr-ale mesteritului. Daca aveti curiozitatea sa vizualizati postarile grupului, veti avea ocazia sa vedeti lucruri extraordinar de reusite, sa faceti cunostinta cu persoanele din spatele lor si sa aflati cum si de unde puteti achizitiona aceste obiecte.
Eu nu mi-am imaginat ca exista atat de multa lume talentata in cele mai felurite mestesuguri! Puteti gasi aici bijuterii, decoratiuni, tricotaje, produse din materiale reciclate, felicitari, cusaturi, sticlarie si obiecte de lemn, lucruri pentru copii si multe altele. Cel mai colorat mall virtual care poate exista!
De cand am "aderat" la grup, de-abia astept in fiecare seara sa vad ce au mai postat fetele.

Meloman pentru o zi

SoriN ne provoaca la "muzici" alese, fa-i o vizita si inscrie-te daca ai un feeling. Mai ales in zilele de marti!

Un remix foarte frumos al unui soundtrack de exceptie ... The Last of the Mohicans in viziunea lui DJ Talpy

luni, 15 aprilie 2013

Concurs cu SAPUUUNNNN !

Ce-mi place mie mai mult si mai mult decat orice alt produs? SA-PU-NUL...
Asa ca nu puteam sa ratez acest concurs de pe blogul lecturidemamica unde premiul este aproape numai din sapun!

De fapt este un concurs aniversar al carui premiu este oferit de Amalia, persoana din spatele Amely S, cea care isi aniverseaza ziua de nastere, dar si pasiunea de a "sapunari" la modul cel mai natural cu putinta. Caci vorbim numai despre sapunuri prietenoase cu pielea noastra, asa cum ne descrie Amalia intr-un frumos articol publicat pe blog.
Alte bunatati preparate de Amalia puteti vedea pe blogul ei, http://amaliasavin.wordpress.com/
Termenul limita de inscriere este 19 aprilie.

Am papucii mei...

Asa cum am povestit acum ceva timp, m-am inscris in campania de testare initiata de magazinul de incaltaminte online zorilestore.ro.
Nebunie mare, a fost o inghesuiala pe BlogAwards ceva de speriat, uite ca nu m-am batut fizic pe ofertele de tigai, dar am sperat sincer sa prind ceva online. Ceea ce s-a si intamplat. Dar cum, exact ca intr-un magazin real, trebuie sa te grabesti ca sa iei ce vrei, asa si virtual, m-am trezit mai tarziu si am primit altceva decat ochisem initial. Dar nu m-am plans, ar fi fost culmea, mai ales ca orice incaltari sunt binevenite, in special atunci cand sunt gratis.
Asadar "cadoul" meu pentru testare a fost (in cele din urma deoarece initial imi alesesem niste balerini!) o pereche de papuci GRENDHA de culoare crem, mai bine zis in trei nuante placute, pastelate, batand usor spre auriu. Firma producatoare este tocmai din Brazilia si asta le confera o nota de exotism.

duminică, 14 aprilie 2013

Kiotis...Groupe Yves Rocher

Cred ca numele Jaques Romain Rocher va suna cunoscut datorita asemanarii cu celebrul Yves Rocher. Ei bine, nu este o intamplare, JR Rocher este din familie, cum s-ar zice. El este creatorul brandului Kiotis aparut in 2001. Interesant este faptul ca "Yves Rocher" reuneste in prezent, intr-un grup, nu mai putin de 8 branduri: Yves Rocher, Petit Bateau, Stanhome, Dr.Pierre Ricaud, Daniel Jouvane, Kiotis, ID Parfums, Flormar. Este cu adevarat o afacere de familie, fiind controlat in proportie de 96% de membrii clanului Rocher. Cel mai in varsta nepot al lui Yves, Bris Rocher, este presedintele grupului din 2010 si este continuatorul politicii impuse de fondatorul acestei afaceri.
Dar sa revenim la Kiotis...

Din perlele copilului

Ne-am hotarat sa iesim din casa sa facem niste cumparaturi. Tragem in devalmasie niste toale pe noi ca magazinul e la doi pasi. In lift ne mai caraim un pic. "Domnul" isi face freza in oglinda liftului ca a dormit agitat si are o suvita ca o antena in crestet.
Coboram din lift. Ma uit in geanta sa vad daca am luat banii, cheile, telefonul... Deodata pustiul tasneste val-vartej din spatele meu, imi da un branci sanatos si se repede in jos pe trepte. Fac cunostinta cu batranul calorifer de care ma sprijin cu nadejde. Rugina si vopseaua scorojita curg pe ghetele mele. Ma gandesc cu ce am gresit de merit asemenea tratament. Nu sunt o mama chiar atat de rea! N-ar trebui sa-l mai las asa mult la calculator. Cine stie la ce prostii se uita cand nu sunt atenta. Ma redresez cu greu. Imi indrept hainele pe mine. Il vad cum se lupta cu usa grea, de fier, a blocului. Reuseste sa biruie arcul tare al usii si o impinge cu voinicie pana o izbeste de zid. Usa scartaie, protestand viguros. Cavalerul pufaie in timp ce o tine vitejeste cu amandoua mainile.
"Doamnele mai intai, va rog!"
Eiii, iata ca a venit si ziua in care odrasla sa ma ajute tinandu-mi usa! Ca parca mai ieri ma cotopeneam cu caruciorul cu copil pe scarile blocului si n-aveam trei maini sa le fac pe toate. Curgeau apele pe mine pana ma vedeam afara.
SFAT
Va recomand sa nu va zgarciti la un carucior ca lumea, mai performant cum s-ar zice, pentru ca voi va chinuiti cu el, nu altcineva. Gasiti carucioare de copii online extrem de comode, iar daca v-a pus Dumnezeu mana in cap si aveti mai multi copii concomitent (hi,hi), gasiti chiar si carucioare de tripleti .