Translate

vineri, 18 ianuarie 2013

Un bilanţ întârziat



Am de la Iulia o provocare foarte, foarte interesantã şi îi mulţumesc pentru ca s-a gândit la mine...şi îmi pare rãu cã i-am dat curs atât de târziu, dar luna ianuarie nu s-a terminat şi încã se pot face recapitulãri pentru anul recent decedat. Spun cã provocarea este interesantã deoarece propune realizarea unui bilanţ al activitãţii blogului. Ar trebui sã rãspund sau sã îmi rãspund la urmãtoarele chestiuni:

Cum aţi trecut voi prin TIMP în 2012?

  • Care au fost cele mai bune articole ale voastre?
  • Câte articole aţi postat?
  • Câte comentarii aţi adunat?
  • Câţi abonaţi aveţi?
  • Pe ce alte blog-uri aţi scris?
  • Ce alte blog-uri v-au atras atenţia în acest an şi aţi reuşit să le citiţi constant?
  • Cum aţi descrie în câteva cuvinte activitatea blog-ului vostru din 2012?
La vreo douã dintre întrebãri este simplu, cã rãspunsurile sunt cuantificabile, numãrul de “followeri” se vede în dreapta, câţi sunt abonaţi pe mail habar n-am (simplu!), am postat 267 de articole, începând cu luna februarie când m-am înhãmat la “corvoada” asta şi comentarii am avut puţine, dar nici nu am cine ştie ce ambiţii în privinţa statisticilor. De fapt m-am prins târziu şi din mers ce e cu setãrile blogului , cum pot vizualiza unele informaţii şi ce ar trebui sã mai fac prin colţul meu virtual. Am intrat în blogosferã fãrã sã ştiu absolut nimic despre aceastã lume, nici nu prea citeam bloguri înainte. Pur şi simplu aveam nişte vorbe “în plus” şi nu ştiam unde sã le pun. Dupã ce m-am prins în joc, am constatat cã îmi trebuie ceva mai mult timp decât îmi plãnuisem ca sã mã ocup de acest nou hobby. Am încercat sã postez constant chiar dacã erau puţini oameni care ajungeau pe blog...nici acum nu sunt mulţi dar le mulţumesc cã îşi fac timp mãcar sã dea un click pe titlurile posturilor.  Nu am folosit mai deloc promovarea pe reţele de socializare deşi am un cont pe FB. Am avut surpriza ca unele articole, considerate bune de mine, sã fie vizualizate mai puţin faţã de altele obişnuite. Pot sã spun cã cel mai citit este cel despre pasta de dinti fara fluor, n-am sã înţeleg niciodatã de ce, eu n-am fãcut decât sã reiau un lucru spus de multe ori şi sã compilez câteva date despre produse. Dar sunt un bun “documentarist” şi nu existã date pe care sã nu le pot extrage din vasta reţea virtualã. Urmãtorul în top este articolul despre caii ţigãneşti- Gipsy Horses (!!!!!), ce Dumnezeu o fi aşa atrãgãtor la acesta nu ştiu, probabil pozele, dar se pare cã multã lume iubeşte caii. Cel mai mult mi-a plãcut sã particip la Miercurea fãrã cuvinte gãzduitã de Carmen , am avut ocazia sã valorific pozele fãcute de mine şi sã interacţionez cu mulţi alţi bloggeri. De fapt aici am început sã cunosc stilul şi pasiunile celorlalţi, sã vãd ce îi preocupã şi ce personalitãţi variate şi interesante pot avea. Si uite aşa am priceput şi eu în ce lume fascinantã am pãtruns.
In concluzie pot spune cã la început acest blog a fost un experiment, transformat apoi într-un “monstru” ce m-a acaparat din ce în ce mai mult, pe mãsurã ce am învãţat mai mult. Sper doar ca în 2013 sã pot avea suficient timp pentru blogul meu, sã le citesc şi pe ale altora şi sã pot participa la campanii sau diverse proiecte. Si sã gãsesc alte subiecte interesante pentru cei ce mã viziteazã.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.