Translate

duminică, 27 ianuarie 2013

Când lutul prinde viaţă…

Sunt cuvintele care mi-au plăcut de pe un site dedicat ceramicii negre de Marginea
Prin 2011 se puteau citi nişte articole în presă despre faptul că o fundaţie din Bucureşti, Renaşterea Bucovineană, a obţinut o finanţare nerambursabilă de 966.000 lei prin POR pentru promovarea ceramicii negre de Marginea, una dintre tradiţiile spectaculoase ale românilor, aflată în pericol de a fi ....marginalizată ! De ce ? Pentru că mai existau doar 5 familii care continuau această tradiţie.



In plus, proiectul îşi propunea să redea atractivitatea turistică a comunei şi să promoveze şi în străinătate această marcă românească a identităţii culturale. Bineînţeles că realizarea unui site al comunei Marginea şi al ceramicii tradiţionale era inevitabil. Am găsit acest site în linkul de mai sus şi mi-a plăcut, se simte sufletul din spatele tradiţiei şi muncii oamenilor de acolo, aşa cum l-am simţit şi pe site-ul The Art of Dar.
Ceramica neagră are farmecul monocromatic al lucrului simplu, dar sofisticat în acelaşi timp. Uitaţi-vă pe fotografiile de pe site, citiţi povestea olăritului şi veţi înţelege de ce este atât de important ca această preocupare să nu dispară. Nu pentru că străinii sunt interesaţi de tot ceea ce înseamnă tradiţie, ci pentru că obiecte atât de frumoase nu găseşti la multe popoare. Sunt absolut unice şi fac istorie.


 

2 comentarii:

  1. Am fost demult (în tinereţe :D ) în Nordul Moldovei şi am văzut un olar în plină activitate. E fascinant să-l urmăreşti şi să vezi cum un bulgăre de pământ e transformat în vase aşa frumose.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, e unul dintre lucrurile pe care as fi vrut sa le incerc, e fascinant, exact cum spui tu

      Ștergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.